mezin - explicat in DEX

mezin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ.

mezin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
mezín (mezíni), s. m. – Fiul cel mai mic. Sl. mĕzinŭ (Candrea, II, 194; Tiktin; Berneker, II, 55; Conev 59). Der. din lat. medianus (Pușcariu 1065) e improbabilă.

mezin (Dicționaru limbii românești, 1939)
mezín, -ă adj. și s. (vsl. mĭezinŭ, maĭ tînăr; mĭezinĭcĭ, fiŭ ultim; rus. mĭezinnyĭ, rut. mizýnyĭ, mic). Est. Fam. Prîslea, copilu cel maĭ tînăr (maĭ mic).

mezin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne

mezin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mezin m. Mold. ultimul dintre copiii născuți, prăslea: noi ca mezini să rămânem în casa bătrânească CR. [Slav. MĬEZINŬ, mai tânăr]. ║ a. cel mai tânăr: sora morții cea mezină AL.