metrou (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)METRÓU, metrouri, s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană subterană, mai rar aeriană sau la nivelul solului; tren subteran, metropolitan (
2). [
Var.:
metró s. n.] – Din
fr. métro.metrou (Dicționar de neologisme, 1986)METRÓU s.n. Metropolitan. [Pl.
-ouri, var.
metró s.n. / < fr.
métro].
metrou (Marele dicționar de neologisme, 2000)METRÓU s. n. linie ferată urbană (subterană) electrificată; vehicul care circulă pe o astfel de linie; metropolitan. (< fr.
métro)
metrou (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)METRÓU (METRÓ) (‹
fr.)
s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană, cu precădere subterană, cu trenuri rapide, alcătuite obișnuit din 3-8 vagoane. În
m. subterane, calea ferată se montează în tuneluri care au adâncimi până la 60 m. Primul
m. din lume a fost construit la Londra (1860-1863). Cele mai extinse rețele de
m. sunt: la New York (1868, pente 500 km), Londra (408 km), Paris (1900, peste 300 km), Berlin (1902, 235 km), Moscova (1935, 230 km), Tökyö (1927, 155 km), Ciudad de Mexico (1902, peste 140 km), Seul (1972, 120 km).
M. din Moscova transportă cei mai mulți călători (mai mult de 2 miliarde pe an). În România, construcția primei linii de
m. a început în 1975, în București, fiind dată în folosință la 16 nov. 1979; ulterior, s-au construit încă două magistrale, în prezent rețeaua având o lungime de peste 60 km.
Sin. metropolitan (
2).
metrou (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)metróu (me-trou) s. n.,
art. metróul; pl. metróuri