metanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)METÁNIE s. f. v. mătanie.metanie (Dicționaru limbii românești, 1939)metánie f., pl.
aniĭ și
ăniĭ (ngr.
metánia, vgr.
metáneia, schimbare de opiniune, penitență, prosternare saŭ plecăcĭune de penitență, d.
meta, trans-, și
noéo, cuget, concep,
nóos, nûs, opiniune, de unde vine și ngr.
nóima, rom.
noĭmă; vsl.
metaniĭa, metaniĭe. V.
dihonie, pronie). Plecăcĭune pînă la pămînt pe care creștiniĭ ortodocșĭ o fac cînd se închină luĭ Dumnezeŭ. (Asta e un obiceĭ oriental fără nicĭ o valoare religioasă. De aceĭa cade în desuetudine):
a bate, a face metăniĭ. Locu de închinăcĭune al unuĭ călugăr, mînăstirea de care depinde. Șirag de mărgele pe care călugăriĭ și alțiĭ le țineaŭ odinioară în mînă jucîndu-se cu ele. – Și
mătanie, pl.
ăniĭ.metànie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)metànie f. V.
mătanie.