metal (Marele dicționar de neologisme, 2000)METÁL1,
metale, s.n. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și electricitate, ductil și maleabil, solid la temperatură obișnuită. (din fr.
métal, germ.
Metall, lat.
metallum)
metal (Marele dicționar de neologisme, 2000)METAL-2 elem. v. Metalo-.
metal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită;
p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊
Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate.
Metal prețios = aurul, platina și argintul.
Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦
Fig. Bani.
2. (
Pop.; la
pl.) Substanță chimică. [
Pl. și: (rar)
metaluri] – Din
fr. métal, germ. Metall.metal (Dicționar de neologisme, 1986)METÁL s.n. 1. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, ductil și maleabil, de obicei solid la temperatura obișnuită.
2. Aliaj al unor metale (1). [Pl.
-le, -luri. / cf. fr.
métal, germ.
Metall < lat.
metallun].
metal (Dicționaru limbii românești, 1939)*metál n., pl.
e, rar
urĭ (lat.
metallum, d. vgr.
métallon. V.
medalie).
Chim. Corp simplu dotat cu o strălucire particulară numită
luciŭ metalic, în general bun conductor de căldură și de electricitate și care posedă, pe lîngă asta, proprietatea de a da, combinîndu-se cu oxigenu, cel puțin un acid bazic:
feru [!] e metalu cel maĭ útil. – Toate metalele-s solide la temperatura ordinară, afară de mercur, care e lichid, și de idrogen [!], care e gazos. Principalele sînt:
auru, argintu, platina, mercuru, cupru, aluminiu, feru, staniu, plumbu, zincu ș. a.
metal (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)METÁL (‹
germ.)
s. n. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, care formează ioni pozitiv. Toate
m. sunt solide la temperatura obișnuită, cu excepția mercurului, care este lichid. Cu oxigenul formează de obicei oxizi cu caracter bazic. ◊
M. alcalin v. alcalin. ◊
M. alcalino-pământos v. alcalino-pământoase. ◊
M. feros = material metalic ce cuprinde ca element de bază fierul (fonte, oțeluri). ◊
M. dur = aliaj cu duritate foarte mare, cu punct de topire ridicat. Conține, în general, carburi de crom, de wolfram, de titan etc. Se folosește la fabricarea sculelor așchietoare. ◊
M. prețios = denumire pentru unele metale nobile (aurul, platina, argintul). ◊
M. nobil =
m. care se oxidează greu, foarte rezistent din punct de vedere chimic (
ex. aurul, argintul, metalele din familia platinei). ◊
M. rar =
m. relativ nou în tehnică, care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. În număr de peste 50, se deosebesc de
m. r. ușoare, greu fuzibile, radioactive, disperse. Se folosesc în tehnica modernă ca atare sau în aliaje (
ex. seleniul, germaniul, beriliul, molibdenul, wolframul, litiul actiniul, zirconiul, hafniul etc.). Conținutul de
m.r. din scoarța Pământului (în raport cu masa ei) este de 0,53% (din care 0,41% revine titaniului). ◊
M. greu = metal cu greutate moleculară mare, în general toxic pentru plante și animale chiar în concentrații mici (
ex. mercurul, cromul, cadmiul, plumbul, cuprul). ◊
M. nativ =
m. prețios (aur, argint, platină) ce se găsește izolat în masa unui zăcământ primar sau aluvionar. Masa lui variază de la câteva grame până la câteva zeci de kilograme. Cea mai mare bucată de aur nativ a fost găsită în Austria (285 kg împreună cu cuarț). ◊
Metale tranziționale = elemente chimice care ocupă o poziție de tranziție între metale și nemetale (
ex. actinoidele, lantanoidele etc.). Au unele proprietăți specifice comune (de
ex., formează compuși complecși). Se mai numesc
elemente tranziționale. ◊
Arta metalului = realizarea unor obiecte de artă din
m. prin modelarea artistică a acestuia. Se obține prin ștemuire (obținerea unor piese decorative în relief), turnare (executarea unei sculpturi în metal după un mulaj în gips), feronerie (realizarea unor grilaje ornamentale, balustrade etc. prin ciocănire sau deformare plastică la cald) etc.
metal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)metál s. n.,
pl. metálemetal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)metal n. corp simplu, lucitor, bun conducător de căldură și de electricitate.