meșteriță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÉȘTERIȚĂ, meșterițe, s. f. 1. (
Pop.) Femeie sau,
p. gener., ființă talentată, pricepută, îndemânatică.
2. (
Pop.; adesea adjectival) Femeie care știe să descânte, să facă farmece, vrăji.
3. (Rar) Femeie care practică o meserie. ♦ Soția unui meșter. [
Acc. și:
meșteríță] –
Meșter +
suf. -iță.