mesia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MESÍA s. m. sg. (În textele biblice) Mântuitor al lumii;
spec. (la creștini) Isus Cristos. [
Acc. și:
Mésia] – Din
sl. mesiia, ngr. Messías, lat. messias.mesiaMESÍA s. m. pr. ~ (~ < aram.
mășīḥā', ebr.
māșíaḥ = cel uns) [et.
WDW]
mesia (Dicționaru limbii românești, 1939)*mésia m. fără pl. (lat.
méssias, vgr.
messías, d. ebr.
maschiah, uns, ales). Hristos, unsu luĭ Dumnezeŭ, salvatoru promis lumiĭ în profețiile vechĭuluĭ testament:
Jidaniĭ așteaptă și azĭ un mesia al lor. Fig. Om providențial așteptat cu nerăbdare.
mesia (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MESIA (în
ebr. Mashiah „Unsul lui Iahve”)
1. (în „Vechiul Testament”) Denumire pentru regii Israelului aflați la putere sau pentru marii profeți.
2. (În Cărțile profeților) Nume rezervat trimisului lui Dumnezeu ca mântuitor, mesager divin esențial, esențial, așteptat într-un viitor nedefinit, apariția sa pe Pământ marcând triumful poporului evreu (al lui Iahve) asupra inamicilor și începutul unei ere pașnice de prosperitate.
3. (În sens curent, în creștinism) „Mântuitorul” omenirii, salvatorul de esență divină al obștei, „Unsul Domnului”, adică Iisus Hristos.
mesia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)Mesía s. propriu
m.