meserie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MESERÍE, meserii, s. f. Profesiune sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦
P. gener. Profesiune (de orice fel). ◊
Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊
Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din
mesereare (
înv. „slujbă, funcție” <
lat.).
meserie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)meseríe (meseríi), s. f. – Profesiune, ocupație manuală.
Der. din
a meseri „a fi sărac”, cu semantismul ca în
it. mestiere „serviciu” și „nevoie” (Tiktin). Nu apare înainte de
sec. XIX. –
Der. meseriaș, s. m. (lucrător, slujbaș);
meserieșesc, adj. (muncitoresc);
comeseriaș, s. m. (slujbaș din aceeași breaslă).
meserie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)meserie, meserii s. f. (glum.) 1. perfecțiune.
2. lucru bine făcut.
meserie (Dicționaru limbii românești, 1939)meseríe f. (d.
meser). Meșteșug, exercițiu uneĭ arte manuale (ferăria [!], zidăria ș. a.). Profesiune.
meserie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)meseríe s. f.,
art. mesería, g.-d. art. meseríei; pl. meseríi, art. meseríilemeserie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)meserie f.
1. exercițiul unei arte manuale:
meseria de croitor; 2. orice profesiune:
meseria de advocat. [Origină necunoscută].