merișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MERIȘÓR2, merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui
măr2. 2. Fructul merișorului
1 (
2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea întrebuințat pentru dulceață.
3. Fructul merișorului
1 (
3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. –
Măr +
suf. -ișor.merișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MERIȘOR1, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui
măr1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere;
a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață
(Pirus baccata); b) (
reg.) scoruș.
3. Mic arbust de munte cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar
(Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. –
Măr1 +
suf. -ișor.merișor (Dicționaru limbii românești, 1939)merișór m. (d.
măr). Cimșir, o plantă lemnoasă perpetuŭ verde (
luxus sempérvirens). Coacăz, cocăzar, un copăcel perpetuŭ verde care crește pin [!] stîncĭ și produce niște boabe roșiĭ comestibile numite „merișoare” (
vaccinium vitis idaea). Un fel de măr care face mere micĭ cît vișinele și cu coadă foarte lungă (
pirus baccata). Pervincă. Scoruș sălbatic (Buc.). Perișor (
pirola secunda). Alte plante cu acelașĭ nume. S. n., pl.
oare. Fruct de merișor.
merișor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MERIȘOR, trecătoare în Carpații Meridionali, între culmile de S ale M-ților Șureanu și cele de N ale M-ților Retezat, care permite legătura între
Depr. Petroșani și Hațeg-Pui. Străbătută de o cale ferată și o șosea modernizată.
Alt.: 759
m. Cunoscută și sub numele de pasul
Bănița.merișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)merișór1 (plantă)
s. m.,
pl. merișórimerișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)merișór2 (fruct)
s. n.,
pl. merișoáremerișor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)merișor m.
1. plantă cultivată adesea prin grădini, parcuri și cimitire (
Vinca):
din merișor se fac coroane pentru școlarii premiați; 2. (
turcesc) cimșir;
3. arbust cu fructe roșii ca mărgeanul sau galbene, numite
merișoare de mărimea cireșelor, din căre se face dulceață (
Pirus baccata). [V.
măr].