merita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MERITÁ, mérit, vb. I.
Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦
Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din
fr. mériter.merita (Dicționar de neologisme, 1986)MERITÁ vb. I. tr. A i se cuveni, a fi vrednic de ceva. ♦ A avea calități, merite care îndreptățesc stima, prețuirea cuiva. [P.i.
mérit, 3,6
-tă. / < fr.
mériter, it., lat.
meritare].
merita (Marele dicționar de neologisme, 2000)MERITÁ vb. tr. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni. ◊ a justifica stima, prețuirea, interesul. ◊ (despre mărfuri) a justifica prețul, a valora. (< fr.
mériter, lat.
meritare)
merita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)meritá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
méritămerità (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)merità v.
1. a fi demn de:
a merita o recompensă; 2. a-și atrage:
a merita
o pedeapsă; a bine merità de, a fi adus sau a aduce încă servicii mari.