meritos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MERITÓS, -OÁSĂ, adj. v. merituos.meritos (Dicționar de neologisme, 1986)MERITÓS, -OÁSĂ adj. v.
merituos.
meritos (Dicționaru limbii românești, 1939)*meritós, -oásă adj. (d.
merit s. n.). Plin de merit, vorbind de persoane:
un tînăr meritos.meritos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)meritos a. care are merite.