merișor - explicat in DEX

merișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MERIȘÓR², merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr². 2. Fructul merișorului¹ (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea întrebuințat pentru dulceață. 3. Fructul merișorului¹ (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr + suf. -ișor.

merișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MERIȘOR¹, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr¹. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere; a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr¹ + suf. -ișor.

merișor (Dicționaru limbii românești, 1939)
merișór m. (d. măr). Cimșir, o plantă lemnoasă perpetuŭ verde (luxus sempérvirens). Coacăz, cocăzar, un copăcel perpetuŭ verde care crește pin [!] stîncĭ și produce niște boabe roșiĭ comestibile numite „merișoare” (vaccinium vitis idaea). Un fel de măr care face mere micĭ cît vișinele și cu coadă foarte lungă (pirus baccata). Pervincă. Scoruș sălbatic (Buc.). Perișor (pirola secunda). Alte plante cu acelașĭ nume. S. n., pl. oare. Fruct de merișor.

merișor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
MERIȘOR, trecătoare în Carpații Meridionali, între culmile de S ale M-ților Șureanu și cele de N ale M-ților Retezat, care permite legătura între Depr. Petroșani și Hațeg-Pui. Străbătută de o cale ferată și o șosea modernizată. Alt.: 759 m. Cunoscută și sub numele de pasul Bănița.

merișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
merișór¹ (plantă) s. m., pl. merișóri

merișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
merișór² (fruct) s. n., pl. merișoáre

merișor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
merișor m. 1. plantă cultivată adesea prin grădini, parcuri și cimitire (Vinca): din merișor se fac coroane pentru școlarii premiați; 2. (turcesc) cimșir; 3. arbust cu fructe roșii ca mărgeanul sau galbene, numite merișoare de mărimea cireșelor, din căre se face dulceață (Pirus baccata). [V. măr].