mentor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din
fr.,
lat. mentor, germ. Mentor.mentor (Dicționar de neologisme, 1986)MÉNTOR s.m. 1. Preceptor, educator; îndrumător, povățuitor.
2. Plantă pe care se altoiește o ramură de la o plantă tânără, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. [< lat., fr.
mentor, cf.
Mentor – prietenul lui Ulise și preceptorul lui Telemac].
mentor (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÉNTOR s. m. 1. preceptor, educator; îndrumător. 2. plantă pe care se altoiește o ramură de la o plantă tânără, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. (< fr., lat.
mentor, germ.
Mentor)
mentor (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Mentor, fiul lui Alcimus și prietenul credincios al lui Odysseus. A fost lăsat de către erou la plecarea sa spre Troia să-i păzească casa și familia în Ithaca.
mentor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MENTOR (în „Odiseea”), prieten credincios al lui Ulise, căruia acesta, plecând la război împotriva Troiei, i-a încredințat administrarea casei și a bunurilor sale, precum și educația fiului său, Telemah. Zeița Atena ia de mai multe ori înfățișarea lui, pentru a-l sfătui și încuraja pe Telemah.
mentor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)méntor s. m.,
pl. méntorimentor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Mentor m.
1. Mit. înțelept grec căruia Ulyse încredința educațiunea lui Telemac;
2. fig. sfetnic sau conducător luminat.