memorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊
Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost.
2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊
Expr. În memoria cuiva (sau
a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu.
3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (
2). – Din
lat.,
it. memoria, fr. mémoire.memorie (Dicționar de neologisme, 1986)MEMÓRIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit în trecut; facultate intelectuală datorită căreia se rețin datele și cunoștințele căpătate.
2. Amintire.
3. Amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri.
4. Parte componentă a unui ansamblu electronic de calcul în care se pot memora informațiile necesare calculului; memorator. [Gen.
-iei. / < lat.
memoria, cf. it.
memoria, fr.
mémoire].
memorie (Marele dicționar de neologisme, 2000)MEMÓRIE s. f. 1. capacitate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit anterior. 2. amintire. ◊ amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 3. parte componentă a unui sistem electronic de calcul în care se memorează informațiile; memorator (2). (< lat., it.
memoria)
memorie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)memórie (memórii), s. f. – Ținere de minte.
Lat. memoria (
sec. XIX). –
Der. memoriu, s. n. (cerere, petiție; dare de seamă, disertație), din
fr. mémoire; memorabil, adj., din
fr. mémorable; memorandum, s. n., din
fr. mémorandum; memorial, s. n. (memorii; jurnal);
memorialist, s. m. (autor de memorii), din
fr. mémorialiste; memoriza, vb. (a reține, a fixa în memorie);
comemora, vb., din
fr. commémorer; imemorial, adj., din
fr. immémorial.memorie (Dicționaru limbii românești, 1939)*memórie f. (lat.
memoria, rudă cu
mens, minte). Facultatea de a-țĭ aduce aminte, de a ținea minte:
memoria se cultivă exercitînd-o. Amintire, aducere aminte (Rar):
s´a șters din mintea lor memoria acelor fapte. Amintire, reputațiune bună saŭ rea despre ceva saŭ cineva:
un guvern de tristă memorie. Din memorie, pe de rost, pe din afară [!]:
a spune din memorie.memorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)memórie (-ri-e) s. f.,
art. memória (-ri-a), g.-d. art. memóriei; (la computer)
pl. memórii, art. memóriile (-ri-i-)memorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)memorie f.
1. facultatea de a-și aduce aminte un ce trecut;
2. amintire:
a păstra memoria unui eveniment; 3. reputațiune ce se lasă după moarte:
de glorioasă memorie.