membru - explicat in DEX

membru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, subst. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre.

membru (Dicționar de neologisme, 1986)
MÉMBRU s.n. 1. Denumire dată brațelor și picioarelor la om, picioarelor sau labelor la animale; mădular. ◊ Membru viril = penis. 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două părți ale unei ecuații, separate prin semnul egalității. ♦ Fiecare dintre părțile rapoartelor unei proporții. 3. Fiecare parte a unei propoziții, a unei fraze sau a unui period. [Pl. -re, (2, s.m.) -ri. / < lat. membrum, cf. fr. membre].

membru (Dicționar de neologisme, 1986)
MÉMBRU, -Ă s.m. și f. Cel care face parte dintr-o asociație, dintr-o organizație socială, politică sau culturală, dintr-o alianță etc. [< lat. membrum, cf. fr. membre].

membru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MÉMBRU, -Ă I. s. m. f. cel care face parte dintr-o asociație, dintr-o organizație socială, politică sau culturală, dintr-o alianță etc. II. s. n. 1. denumire dată brațelor și picioarelor la om, picioarelor sau labelor la animale. ♦ ~ viril = penis. 2. fiecare parte a unei propoziții, fraze sau a unui period. III. s. m. fiecare dintre cele două părți ale unei ecuații. ◊ fiecare dintre părțile rapoartelor unei proporții. (< lat. membrum, fr. membre)

membru (Dicționaru limbii românești, 1939)
*mémbru n., pl. e (lat. membrum). Mădular, dependență a unuĭ corp: mînile [!] și picĭoarele îs membre ale corpuluĭ. Fig. Fie-care parte a unuĭ period orĭ uneĭ fraze. Fie-care parte separată pin [!] semnu egalitățiĭ într´o ecŭațiune. S. m. (fem. membră, ca șefă). Fie-care persoană din care se compune o societate, o familie: membriĭ Academiiĭ.

membru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mémbru¹ (persoană, parte a unei expresii mate­matice) s. m., art. mémbrul; pl. mémbri, art. mémbrii

membru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mémbru² (anat.) s. n., art. mémbrul; pl. mémbre

membru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
membru n. și m. 1. partea corpului ce ține de trunchiul animal: brațele și picioarele; 2. fig. fiecare din persoanele cari compun o societate sau o familie: membru al Academiei; 3. fiecare parte a unui period sau a unei fraze; 4. fiecare din cele două părți ale unei ecuațiuni separate prin semnul egalității.