melodie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MELODÍE, melodii, s. f. Succesiune de sunete îmbinate după regulile ritmului și ale modulației, pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv. ♦ Compoziție muzicală, cântec. ♦
Fig. Sonoritate plăcută; armonie, muzicalitate. – Din
ngr. melodía, it. melodia, fr. mélodie.melodie (Dicționar de neologisme, 1986)MELODÍE s.f. 1. Succesiune expresivă de sunete muzicale care alcătuiesc un cântec; compoziție muzicală, cântec.
2. (
Fig.) Secvență de sunete armonioase, cu sonoritate plăcută; armonie, muzicalitate. [Gen.
-iei. / fr.
mélodie, it., lat.
melodia – cântec].
melodie (Marele dicționar de neologisme, 2000)MELODÍE s. f. 1. succesiune expresivă de sunete muzicale care alcătuiesc un cântec; (p. ext.) compoziție muzicală, cântec. 2. (fig.) muzicalitate. (< fr.
mélodie, it., lat.
melodia)
melodie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)melodie, melodii s. f. (intl.) denunț.
melodie (Dicționaru limbii românești, 1939)*melodíe f. (vgr.
melodia, d.
mélos, membru, cadență a frazeĭ muzicale, și
odé, cîntec, cînt. V.
come-, hazmo-, paro- și
tragedie). Șir de sunete care plac urechiĭ.
Fig. Șir de vorbe, de fraze plăcute urechiĭ.
melodie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)melodíe s. f.,
art. melodía, g.-d. art. melodíei; pl. melodíi, art. melodíilemelodie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)melodie f.
1. șir de sunete armonioase;
2. șir de fraze muzicale;
3. fig. șir de vorbe sau propozițiuni plăcute la auz.