melancolie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare;
p. gener. tristețe (ușoară),
2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresiune, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și obsesia sinuciderii. – Din
fr. mélancolie, lat. melancolia.melancolie (Dicționar de neologisme, 1986)MELANCOLÍE s.f. 1. Tristețe vagă, nedefinită; deprimare.
2. (
Med.) Boală mintală caracterizată prin tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și obsesia sinuciderii. [Gen.
-iei, var.
melanholie s.f. / < fr.
mélancolie, cf. lat., gr.
melancholia < gr.
melas – negru,
chole – fiere].
melancolie (Marele dicționar de neologisme, 2000)MELANCOLÍE s. f. 1. stare de tristețe, de deprimare, însoțită de dorința de visare și singurătate. 2. boală psihică manifestată prin tristețe, apatie, delir, anxietate și obsesia sinuciderii. (< fr.
mélancolie, lat.
melancholia)
melancolie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)melancolíe (melancolíi), s. f. – Tristețe (ușoară). –
Var. (
înv.)
melanholie. Mr. milancolie. Ngr. μελαγχολία (Tiktin; Gáldi 209) în
sec. XVIII și mai tîrziu din
fr. mélancolie (în
mr. din
it.). –
Der. melancolic, adj., din
fr. mélancolique.melancolie (Dicționaru limbii românești, 1939)*melancolíe f. (vgr.
melagholia, d.
mélas, mélan, negru, și
holé, fĭere, mînie, lat.
melanchólia, it.
melancolia și maĭ des
malinconia; fr.
mélancolie). Stare morbidă de tristeță [!] și de descurajare. Tristeță vagă.
melancolie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)melancolíe s. f.,
art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíilemelancolie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)melancolie f.
1. fiere neagră și dispozițiune tristă atribuită ei;
2. atragere spre singurătate și reverie.