melancolic - explicat in DEX

melancolic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique.

melancolic (Dicționar de neologisme, 1986)
MELANCÓLIC, -Ă adj. 1. Stăpânit de melancolie, de tristețe; deprimat; care are fire închisă. ♦ Care arată, care exprimă melancolie. 2. Care suferă de melancolie (2). [< fr. mélancolique].

melancolic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MELANCÓLIC, -Ă adj. 1. (și adv.) stăpânit de melancolie; deprimat. ◊ care exprimă melancolie; trist, posomorât. 2. care suferă de melancolie (2). (< fr. mélancolique)

melancolic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*melancólic, -ă adj. (vgr. melagholikós). Cuprins de melancolie. Trist, descurajat. Care inspiră o vagă tristeță: cîntec melancolic, a cînta melancolic.

melancolic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice

melancolic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
melancolic a. 1. în care domină melancolia: trist, mâhnit; 2. care inspiră melancolie.