mei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEI subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat
(Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊
Mei mărunt (sau
păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor
(Panicum capillare). ♦ Compuse:
mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare
(Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau
-nebun) = mohor;
mei-tătăresc = mătură (
2 a);
mei-pădureț = meișor;
mei-lung sau
meiul-canarilor = iarba-cănărașului.
2. S. n. Meiște. –
Lat. milium.mei (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)méi (méiuri), s. n. – O anumită graminee (Panicum miliaceum). –
Var. meiu. mr. mel’u, megl.,
istr. mel’. Lat. mĭlium (Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1079; REW 5572),
cf. alb. mel (Meyer 263; Philippide, II, 648),
it. miglio, prov. meilh, fr. mil(let), cat. mill, sp. mijo, port. milho. –
Der. meiat, s. n. (căderea florii la vița de vie), al cărui semantism nu este clar;
meișor, s. m. (plante, Panicum capilare, Panicum sanguinale, Milium effusum);
meiște, s. f. (cultură de mei).
meĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)meĭ m. ca plantă și n., pl.
urĭ, ca marfă (lat.
mĭlium, pop.
mellium, it.
miglio, pv.
meilh, fr.
mil și
millet, cat.
mill, sp.
mijo, pg.
milho). O plantă graminee care face niște boabe sferice de 2-3 milimetri, originară din Asia (
panicum miliáceum). Alte varietățĭ de meĭ maĭ sînt:
meĭu păsăresc (panicum capilláre, originar din America de nord),
păringu saŭ
dughia, bursoaca saŭ
mohoru saŭ
costreĭu, sămînța de canarĭ ș. a. (În ainte [!] de introducerea popușoĭuluĭ [!], meĭu era cerealu [!] din care se făcea mămăliga și constituĭa nutrimentu principal al Românilor și, maĭ în ainte, al Dacilor. El și varietățile luĭ îs excelente plante de nutreț. Curățate de coajă, se numește
pîsat. V.
pasat și
mălaĭ).
Meĭ tătăresc (numit și
bălur, costreĭ, mătură și
sorgo), altă graminee, de forma popușoĭuluĭ, dar ceva maĭ înaltă, din ale căreĭ vîrfurĭ se fac măturĭ și ale căreĭ semințe se daŭ ca mîncare păsărilor (
sorgum vulgare saŭ
holcus sorgum, cu varietatea
sorgum halepense saŭ
holcus [orĭ
andropógon] halepensis). V.
gaolian.mei (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)méi, s.m. – (bot.) Plantă erbacee din fam. gramineelor (Panicum miliaceum). Cultură tradițională în satele din zona Maramureș până la apariția porumbului (Dăncuș 1986: 40). – Lat. milium „mei„.
mei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mei1 (plantă)
s. m.mei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mei2 (meiște)
s. n.,
pl. méiurimei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mei3/ai mei3 v. meu1/al meu1mei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mei4 (ai ~) v. meu2 (al ~)