mehtup (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEHTÚP, mehtupuri, s. n. (Turcism
înv.) Scrisoare oficială; adresă, raport. – Din
tc. mektup.mehtup (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mehtúp (mehtúpuri), s. n. – Adresă, înscris oficial.
Tc. mektub (Șeineanu, III, 78).
Sec. XVIII,
înv. –
Der. mehtupciu, s. m. (scrib, secretar), din
tc. mektubci.mehtup (Dicționaru limbii românești, 1939)mehtúp n., pl.
urĭ (turc. [d. ar.]
mektub).
Vechĭ. Scrisoare oficială turcească. – Și
mehtĭup și
mictup.mehtup (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mehtúp (
înv.)
s. n.,
pl. mehtúpuri