mehenghi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEHÉNGHI, -GHE, (
I)
mehenghiuri, s. n., (
II)
mehenghi, -ghe, adj. I. S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase.
II. Adj. (
Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil;
p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din
tc. mehenk.mehenghi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mehénghi (mehenghiuri), s. n. –
1. Piatră de încercare. –
2. (
S. m.) Viclean, fățarnic, hoțoman. –
Var. mehenchi, mehengler. Tc. mehenk, din
arab. muhakk (Șeineanu, II, 256; Lokotsch, 1498),
cf. ngr. μεέγγi,
bg. mehenk. –
Der. mehenghe, s. f. (fățarnică).
mehenghi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mehénghi1 (
pop.)
adj. m.,
pl. mehénghi; f. sg. și
pl. mehénghemehenghi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mehénghi2 (
înv.)
s. n.,
art. mehénghiul; pl. mehénghiurimehenghĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)mehénghĭ, -ghe adj., pl. tot așa (turc.
mehenk, d. ar.
mehakki, peatră [!] de încercat metalele prețioase (V.
scandălă); ngr.
meéngi, bg.
mehenk).
Est. Fam. Șiret, priceput. – În Munt. rar
mehéngher, -ă.