mehenghĭ - explicat in DEX

mehenghi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.

mehenghi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
mehénghi (mehenghiuri), s. n. – 1. Piatră de încercare. – 2. (S. m.) Viclean, fățarnic, hoțoman. – Var. mehenchi, mehengler. Tc. mehenk, din arab. muhakk (Șeineanu, II, 256; Lokotsch, 1498), cf. ngr. μεέγγi, bg. mehenk. – Der. mehenghe, s. f. (fățarnică).

mehenghi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mehénghi¹ (pop.) adj. m., pl. mehénghi; f. sg. și pl. mehénghe

mehenghi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mehénghi² (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri

mehenghĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
mehénghĭ, -ghe adj., pl. tot așa (turc. mehenk, d. ar. mehakki, peatră [!] de încercat metalele prețioase (V. scandălă); ngr. meéngi, bg. mehenk). Est. Fam. Șiret, priceput. – În Munt. rar mehéngher, -ă.