megieșesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (
Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [
Pr.:
-gi-e-] –
Megieș +
suf. -esc.megieșesc (Dicționaru limbii românești, 1939)1) megieșésc, -eáscă adj. De megiaș. Cp. cu
urieșesc.megieșesc (Dicționaru limbii românești, 1939)2) megieșésc (mă) v. refl. (d.
megiaș; sîrb.
meğašiti, a mărgini). Mă mărginesc, mă învecinez. V. intr.
Vechĭ. A megieși, a fi vecin cu cineva.
megieșesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)megieșésc (
pop.)
(-gi-e-) adj. m.,
f. megieșeáscă; pl. m. și
f. megieșéști