medic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (
1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. – Din
lat. medicus.medic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÉDIC2, -Ă, medici, -ce, adj. Care aparține mezilor (și perșilor), privitor la mezi (și la perși). – Din
med.medic (Dicționar de neologisme, 1986)MEDIC- v.
medico-.
medic (Dicționar de neologisme, 1986)MÉDIC s.m. Persoană care practică medicina, având studii superioare de specialitate; doctor. [< lat.
medicus].
medic (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÉDIC1 s. m. persoană care profesează medicina; doctor. (< lat.
medicus)
medic (Marele dicționar de neologisme, 2000)MEDIC2(O)- elem. „medic(ină), medical”. (< fr.
médic/o/-, cf.
lat. medicus, medic)
medic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)médic (médici), s. m. – Doctor.
It. medico. –
Der. medical, adj., din
fr. médical; medicină, s. f., din
fr. médicine; medicinal, adj., din
fr. médicinal; medicament, s. n., din
fr. médicament; protomedic, s. m. (primul medic al Curții, șeful serviciilor sanitare, funcție desființată în 5 septembrie 1859), cu
pref. proto-.medic (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *médic, -ă s. (lat.
medicus, adj. și s.). Vindecător, persoană care-ĭ scapă pe alțiĭ de boale [!].
Fig. Timpu e marele medic. V.
doctor, vracĭ.medic (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *médic, -ă adj. Al mezilor, de la Mezĭ, din Media (Persia).
Războaĭele medice, între Grecĭ și Perșĭ (504-449 în ainte [!] de Hristos).
medic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)médic1 (
mat.)
adj. m.,
pl. médici; f. médică, pl. médice