mecena - explicat in DEX

mecena (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MECÉNA s. m. invar. (Livr.) Protector al literaturii, al artelor, al științelor; mecenat. – Din fr. mécène.

mecena (Dicționar de neologisme, 1986)
MECÉNA s.m. (Liv.) Protector al artelor și al științelor. [< fr. mécène, cf. Mecena – mare bogătaș din Roma antică, protector al literaților și învățaților din epoca lui Octavian August].

mecena (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MECÉNA s. m. inv. protector al artelor și științelor. (< fr. mécène)

mecena (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
MECENA (Caius Clinius Maecenas) (c. 70-8 î. Hr.), om politic și istoric roman. Prieten și sfetnic al împăratului August. S-a înconjurat de un cerc de poeți și scriitori (Horațiu, Vergiliu, Properțiu), numele său devenind sinonim cu acela de protector și de sprijinitor al literaturii și artelor.

mecena (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*mecéna (protector al culturii) s. m., g.-d. lui mecéna; pl. mecéna

mecena (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*Mecéna (protector roman al artelor) s. propriu m.

mecena (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Mecena m. 1. personaj roman, favoritul lui August, amicul lui HoRațiu și Virgiliu (m. 8 a. Cr.); 2. fig. om bogat sau puternic care protejează științele sau artele.