meșteșugar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un
meșteșug (
I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. –
Meșteșug +
suf. -ar.meșteșugar (Dicționaru limbii românești, 1939)meșteșugár m. (d.
meșteșug). Meseriaș, care știe și exercită un meșteșug.
meșteșugar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)meșteșugár s. m.,
pl. meșteșugárimeșteșugar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)meșteșugar m. cel ce practică un meșteșug: meseriaș, profesionist.