mașină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAȘÍNĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util;
p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, mașinărie. ◊
Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice.
2. Locomotivă.
3. Autovehicul, automobil.
4. Sobă de bucătărie, care servește la pregătirea mâncării.
5. Fig. (De obicei urmat de determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil).
6. Epitet dat unui om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. – Din
fr. machine, germ. Maschine.mașină (Dicționar de neologisme, 1986)MAȘÍNĂ s.f. 1. Sistem tehnic format din piese cu anumite mișcări, care transformă o formă de energie în altă formă de energie; dispozitiv, aparat, instrument format din mai multe piese, care este pus în mișcare de o forță în scopul obținerii anumitor efecte.
2. Nume dat unor sisteme tehnice puse în mișcare prin diferite feluri de motoare:
a) locomotivă;
b) batoză;
c) automobil.
3. (
Pop.) Mașinărie; mecanism. [Var.
machină s.f. / < fr.
machine, cf. lat.
machina].
mașină (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAȘÍNĂ s. f. 1. sistem tehnic format din organe și mecanisme cu anumite mișcări, care transformă o formă de energie în alta. 2. sistem de mecanisme destinat determinării unor mărimi fizice. ◊ (p. restr.) dispozitiv, aparat, instrument. 3. automobil. ◊ locomotivă. ◊ batoză. (< fr.
machine, germ.
Maschine)
mașină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mașínă (mașíni), s. f. –
1. Sistem tehnic. –
2. Automobil. –
3. Primus, spirtieră. –
Var. (
înv.)
ma(c)hină. Mr. machină, megl. mașină. Fr. machine și anterior (
sec. XVIII) din
lat. machina. –
Der. mașinal (
var. înv. machinal),
adj. (mecanic), din
fr. machinal; mașinalicește, adv., după
fr. machinalement; mașinărie, s. f. (mecanism), din
fr. machinerie; mașinist, s. m. (mecanic);
mașinism, s. n. A mașina, vb., din
fr. machiner este un galicism.
mașină (Dicționaru limbii românești, 1939)*mașínă f., pl.
ĭ (fr.
machine, d. lat.
máchina, care vine d. vgr.
mehané, doric
mahaná, mașină. V.
machină). Aparat combinat p. a produce oare-care efecte:
pin [!] mașină se tinde din ce în ce să se înlocuĭască omu în industrie. Fig. Om din care poțĭ face ce vreĭ, manechin, marionetă.
Mașină infernală, mașină destinată să explodeze ca să ucidă.
Mașina animală, totalitatea organelor omuluĭ.
Mașina statuluĭ, mecanizmu [!] statuluĭ, modu cum e organizat și funcționează guvernu și serviciile unuĭ stat.
Mașina lumiĭ, modu cum e compusă lumea. V.
cusut și
scris.mașină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mașínă s. f.,
g.-d. art. mașínii; pl. mașínimașină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mașină f.
1. aparat, ce servă a pune în mișcare, a, ridica, a trage, a arunca ceva sau prin care se pune în activitate un agent natural, precum focul, aerul, apa;
2. orice instrument sau unealtă de care se servește industria;
mașină infernală, aparat menit a produce o exploziune ucigașă;
mașină animală, totalitatea organelor omului;
mașina Statului, guvernul unei țări;
3. mecanism:
s’a întors mașina lumii EM.;
4. fig. om fără voință sau energie:
e o mașină 5. numele popular al automobilului. (= fr.
machine).