maior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din
rus. maĩor, germ. Major.maior (Dicționar de neologisme, 1986)MAIÓR s.m. Grad militar imediat superior gradului de căpitan; ofițer care are acest grad. [Cf. rus.
maior, germ.
Major].
maior (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAIÓR s. m. grad militar imediat superior celui de căpitan. (< rus.
maior, germ.
Major)
maior (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)maiór (maióri), s. m. – Ofițer superior.
Germ. Major, în parte prin intermediul
rus. maior, cf. major. –
Der. maiorie, s. f. (grad de maior);
maioreasă, s. f. (nevasta maiorului).
maior (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAIOR, Augustin (1882-1964,
n. Reghin), fizician român.
Prof. univ. la Cluj. Contribuții în fizica teoretică (teoria relativității, a gravitației, termodinamică). Creator al telefoniei multiple („Telegrafie, telefonie multiplă cu înaltă frecvență”).
maior (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAIOR, George (1855-1927,
n. Șercaia,
jud. Brașov), agronom român.
Prof. univ. la București. Contribuții în domeniul agriculturii generale, Contribuții în domeniul agriculturii generale, fitotehniei și economiei agrare („Manual complet de agricultură”).
maior (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAIOR, Grigore (1715-1785,
n. sat Sărăuad,
jud. Satu Mare), prelat român. Episcop unit cu Făgăraș (1772-1782). Luptător pentru emanciparea socială și națională a românilor din Transilvania. Contribuție importantă la organizarea învățământului sătesc în limba română și a școlilor din Blaj.
maior (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAIOR, Liviu (
n. 1940, Beclean), istoric și om politic român.
Prof. univ. la Cluj-Napoca și București. Specialist în istoria modernă a României („Mișcarea națională românească din Transilvania”, „Memorandul. Filosofia politico-istorică a petiționarismului românesc”, „1848-1849. Români și unguri în revoluție”). Ministru al Învățământului (1992-1996).
maior (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAIOR, Petru (
c. 1761-1821,
n. sat Căușu de Câmpie,
jud. Mureș), istoric și filolog român. Reprezentant de frunte al Școlii Ardelene. Studii la Târgu Mureș, Sibiu, Blaj, la Colegiul „De propagande fide” din Roma și Viena. Lucrările sale („Istoria pentru începuturile românilor în Dacia” cu studiile anexă: „Disertație pentru începutul limbei românești” și „Disertație pentru literatura cea veche a românilor”, precum și „Orthografia romana sine latino-valachica” cu studiul anexă „Dialog între nepot și unchi pentru începutul limbei române”) susțin originea pur romană a poporului român, unitatea și continuitatea lui în Dacia. Remarcă, spre deosebire de S. Micu și Gh. Șincai, că limba română este continuatoarea latinei populare. Succesor al lui S. Micu la elaborarea
Lexiconului de la Buda. Adversar al catolicismului de pe poziții iluministe („Procanon”). Luptător pentru emanciparea națională a românilor din Transilvania, a participat la redactarea memoriului „Supplex Libellus Valachorum”.
maĭor (Dicționaru limbii românești, 1939)*maĭór m. (fr.
major, d. lat.
májor, majóris, maĭ mare; rus.
maĭór. V.
major). Ofițer superior de gradu cel maĭ mic și însărcinat cu detaliile serviciuluĭ și cu administrațiunea și cu comanda unuĭ batalion saŭ divizion.