maya (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁYA s. m.,
adj. invar. 1. S. m. Nume al unei vechi populații indiene din America Centrală. ♦ Limba indiană americană vorbită de această populație.
2. Adj. invar. Care aparține populației maya (
1), care se referă la această populație. – Din
fr.,
sp. maya, rus. maĩia.maya (Dicționar de neologisme, 1986)MÁYA s.n. (
În filozofia indiană) Latura întâmplătoare, aleatorie a realității; aparența înșelătoare, iluziile care constituie lumea. ◊
Vălul mayei = aparență care ascunde ultima esență a lucrurilor sau nimicul. [< fr.
maya. / < sanscr.
maya].
maya (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÁYA s. f. (în fil. indiană) latura fenomenală a realității; aparența înșelătoare, iluzia. ♦ vălul ~ ei = aparență care ascunde ultima esență a lucrurilor sau nimicul. (< fr.
maya)
maya (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAYA1 (‹
fr.,
sp.)
subst.,
adj. 1. Subst. Denumire a triburilor de amerindieni din America Centrală, care vorbesc limba maya; azi puțin numeroși (
c. 2
mil.), sunt regrupați în principal în Yucatán (Mexic). Fondatori ai unei civilizații precolumbiene (
v. precolumbian) foarte evoluate, ce acoperea teritoriul actualelor state Mexic, Guatemala, Honduras și Belize, ale cărei origine urcă până în
sec. 4
î. Hr. Se disting două mari perioade: Vechiul Imperiu (320-987) și Noul Imperiu (987-1697), care sunt urmarea unei perioade zisă „formativă” (
sec. 4 î.Hr.-4.
d. Hr.). Apogeul acestei civilizații a fost atins în
sec. 7-9; principalele așezări: Chichén-Itza, Copan, Mayapán, Uxmal, Tikal.
2. Subst. (
LINGV.) Limbă a populației maya (
1), vorbită și astăzi de unii locuitori din
pen. Yucatán.
3. Adj. Artă maya v. artă precolumbiană.maya (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!máya1 (nume etnic)^
adj. m. și
f.,
s. m. și
f.,
pl. máyamaya (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*máya2 (limbă, concept filosofic)
s. f.,
g.-d. art. máyei