maxim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁXIM1, maximuri, s. n. (Rar) Maximum. – Din
maximum (după
maxim2).
maxim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj.,
s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal.
2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din
lat. maximus, fr. maxime, maxima.maxim (Dicționar de neologisme, 1986)MÁXIM, -Ă adj. Cel mai mare (ca dimensiuni, ca durată, ca intensitate etc.), foarte mare; maximal. [< lat.
maximus – superlativul lui
magnus].
maxim (Dicționar de neologisme, 1986)MÁXIM s.n. Maximum. //
s.f. (
Mat.) Valoarea cea mai mare într-un interval a unei variabile sau a unei funcții. ♦ (
Met.) Centru de înaltă presiune atmosferică. [< lat., fr.
maximum].
maxim (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÁXIM1 s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei funcții într-un punct, mai mare decât valoarea acesteia în punctele vecine. (< fr., lat.
maximum)
maxim (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÁXIM2, -Ă I.
adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ (met.) centru de înaltă presiune atmosferică. (< lat.
maximus, fr.
maxime)
maxim (Dicționaru limbii românești, 1939)*máxim, -ă adj. (lat.
máximus, din
*mágtimus, superlativu d.
magnus, mare,
major, maĭ mare. V.
major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu
minim):
forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl.
e (d. lat.
máxima, fem. d.
máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd
sententia). Precept, sentență [!], aforizm [!], cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză):
maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ [!]. S. n., pl.
e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită:
maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu
maximum, [n. d.
máximus], cel mult:
o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl.
un máximum de pedeapsă. – Și
maximal (germ.
maximal-).maxim (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAXIM [mæksim],
Sir Hiram Stevens (1840-1916), inventator american de origine engleză. Industriaș în domeniul tehnicii militare. A inventat (1883) mitraliera încărcată automat prin efectul reculului („mitraliera
M.”), a perfecționat pușca automată, tunul și mitraliera grea.
maxim (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAXIM, Mihai (
n. 1943, Vorniceni,
jud. Botoșani), istoric român.
Prof. univ. la București și Istanbul. Orientalist. Contribuții privind relațiile Țărilor Române cu Imperiul Otoman („Țările Române și Înalta Poartă”, „L’Empire Ottoman au Nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines au XVI-éme siècle. Etudes et documents”).
maxim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)máxim1 adj. m.,
pl. máximi; f. máximă, pl. máxime