mătreață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂTREÁȚĂ s. f. I. Părticele de epidermă de culoare albicioasă, care se desprind de pe pielea capului. ♦
Spec. Pitiriazis.
II. 1. (
Bot.) Mătasea-broaștei.
2. (
Reg.) Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii
(Peplis portula). 3. Compus:
mătreață-de-arbori sau
mătreața-brazilor = un fel de lichen care crește mai ales, spânzurând ca niște firișoare alburii; mătasea-bradului
(Usnea barbata). –
Et. nec. Cf. lat. *
matricia.