matiță - explicat in DEX

matiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MATÍȚĂ, matițe, s. f. (Reg.) Sac de plasă care formează partea din fund a năvodului și în care se strâng peștii prinși; matcă. – Din bg. matica. Cf. scr. matica.

matiță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
mátiță, mátițe, s.f. (reg.) 1. matcă, fundul adânc al năvodului. 2. locul unde se strânge peștele. 3. cadru metalic al pietrei de inel.

matiță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
mátiță (mátițe), s. f. – 1. Sîn, focar, sursă, parte interioară. – 2. Garnitură. – 3. (Mold., Trans.) Fundul plasei de pescuit. – 4. (Banat) Răboj, bețigaș marcat care servește la măsurat. – 5. Registru, înregistrare. – Megl. matiță „regină a albinelor”. Sl. (bg., sb., cr.) matica „mamă” (Cihac, II, 182); Tiktin; Conev 74). Cf. matcă.

matiță (Dicționaru limbii românești, 1939)
mátiță f., pl. e (vsl. bg. rus. mática, regina albinelor, matcă ș. a. V. matcă). Sud. Matcă, fundu adîncat al năvoduluĭ, locu unde se strînge peștele. Metalu care cuprinde peatra [!] unuĭ cercel: cerceĭ în matițele lor. Ban. Jumătatea din răboj care rămîne la vătavu stîniĭ.

matiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mátiță (reg.) s. f., g.-d. art. mátiței; pl. mátițe

matiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
matiță f. coada rociului. [Serb. MATIȚA matcă, canal, lit. mămiță (cf. matrice)].