materie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MATÉRIE, materii, s. f. 1. (În filozofia materialistă) Substanță concepută ca bază a tot ceea ce există; realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința omenească și care este reflectată de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentând diferite forme de mișcare ale acestei realități.
2. Substanță din care sunt făcute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compoziției sale. ◊
Materie primă = produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrării sau transformării în alte obiecte.
Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos;
p. ext. creier; minte, inteligență. ♦ (
Pop.) Țesătură, pânză, stofă.
3. Domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; problemă, chestiune. ◊
Loc. adv. În materie de... = privitor la..., în ceea ce privește... ◊
Expr. A intra în materie = a începe (după o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. ♦ Conținut, cuprins; fond, esență ◊
Tablă de materii = listă atașată la începutul sau la sfârșitul unei lucrări, în care sunt înșirate capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginilor corespunzătoare. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări.
4. Totalitatea cunoștințelor care se predau în cadrul unui obiect de studiu (în învățământ). – Din
lat.,
it. materia, rus. materiia, germ. Materie.materie (Dicționar de neologisme, 1986)MATÉRIE s.f. 1. Categorie filozofică care desemnează realitatea obiectivă, existentă independent de conștiință și reflectată de aceasta.
2. Substanță din care sunt făcute diverse obiecte. ♦ Element, corp privit din punctul de vedere al compoziției lui.
3. Domeniu de cunoaștere, de cercetare etc. ♦ Conținut, fond, esență.
4. Totalitatea cunoștințelor predate în cadrul unui obiect de studiu, disciplină școlară. [Gen.
-iei. / < lat.
materia, cf. fr.
matière, it.
materia].
materie (Marele dicționar de neologisme, 2000)MATÉRIE s. f. 1. realitatea obiectivă, existentă independent de conștiință și reflectată de aceasta. 2. substanță din care sunt făcute diverse obiecte. ◊ element, corp privit din punctul de vedere al compoziției lui. ♦ ~ primă = produs destinat prelucrării. 3. domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; obiect de studiu. ♦ în ~ de = în ceea ce privește... ◊ conținut, fond, esență. 4. totalitatea cunoștințelor predate în cadrul unui obiect de studiu, disciplină școlară. (< lat., it.
materia, rus.
materiia germ. Materie)
materie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)matérie (matérii), s. f. –
1. Substanță, material. –
2. Țesătură, stofă. –
3. Puroi. –
Mr. materie. Lat. materia (
sec. XVIII). Sensul 2 traduce
germ. Stoff „materie” și „țesătură”,
cf. rus. materija, cu ambele sensuri; sensul 3 este cel
germ. Materie, cf. sp. materia. Mr. provine din
it. materia. Der. material, s. n. (materie;
Arg., bani), din
fr. matériel; material, adj. (referitor la material);
materialic, adj. (material),
sec. XIX,
înv.;
materialicesc, adj. (
înv., material);
materialicește, adv. (din punct de vedere material);
materialism, s. n., din
fr. matérialisme; materialist, s. m., din
fr. matérialiste; materialitate, s. f., din
fr. matérialité; materializa, vb., din
fr. matérialiser; imaterial, adj., din
fr. immatériel, cu
der. sale.
materie (Dicționaru limbii românești, 1939)*matérie f. (lat.
materia și
materies, lemn, lemn de construcțiune, materie, substanță, d.
mater, mamă; sp.
madera, pg.
madeira, lemn de construcțiune, de unde vine și numele cunoscuteĭ insule). Substanța întinsă, divizibilă, impenetrabilă, susceptibilă de orĭ-ce formă și din care se compune orĭ-ce ființă saŭ lucru (în opoz. cu
spirit):
materia e cauza permanentă a tuturor sensațiunilor [!] noastre. Material, substanța din care e compus ceva:
materia uneĭ státue. Lucrurĭ fizice, corporale (banĭ, mîncare ș. a.):
un chefliŭ dedat materiiĭ. Puroĭ (ca germ.). Stofă de rufe orĭ haĭne (ca rus.).
Fig. Subĭectu uneĭ scrierĭ, unuĭ discurs:
a aprofunda o materie, a intra în materie. Cauză, motiv:
materie de rîs. Materie primă, aceĭa de la care începe să se lucreze ceva în industrie:
pentru tăbăcar materia primă e pĭelea jupită de pe animal, pentru cizmar pĭelea lucrată de tăbăcar. Materie animală, vegetală, minerală, substanța care provine din animale, vegetale saŭ minerale.
Materie sumară, proces civil care trebuĭe judecat răpede [!] și cu puține cheltuĭelĭ.
Materiĭ fecale, excremente, dejecțiunĭ ale corpuluĭ.
În materie de, în chestiune de, cînd e vorba de:
a fi priceput în materie de finanțe.materie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)matérie (-ri-e) s. f.,
art. matéria (-ri-a), g.-d. art. matériei; pl. matérii, art. matériile (-ri-i-)materie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)materie f.
1. tot ce are formă și corp, în opozițiunea cu spirit;
2. substanță din care e făcut un lucru;
materie primă, ce n’a fost încă lucrată;
materie animală, vegetală, minerală, substanță aparținând unuia din aceste regnuri;
3. fig. subiect despre ce se vorbește sau se scrie:
a intra în materie; 4. excremente:
materie fecală; 5. Med. puroiu;
6. stofă.