martir - explicat in DEX

martir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MARTÍR², -Ă, martiri, -e s. m., s. f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

martir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MARTÍR¹, martire, s. n. (Rar) Martiriu. – Din fr. martyr.

martir (Dicționar de neologisme, 1986)
MARTÍR, -Ă s.m. și f. Cel care îndură chinuri pentru convingerile sale; mucenic. ♦ Persoană care suferă mult din cauza cuiva. [Cf. fr., lat., gr. martyr].

martir (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MARTÍR, -Ă s. m. f. 1. mucenic (al bisericii). 2. cel care îndură chinuri pentru convingerile sale. (< fr., lat., gr. martyr)

martir (Dicționaru limbii românești, 1939)
mártir, -ă s. (ngr. mártyras, d. vgr. mártyr și mártys, de unde și lat. mártyr, mártyris, it. mártire, sp. mártir. V. martur). Mucenic, cel care a suferit moartea susținîndu-șĭ ideile luĭ religioase orĭ științifice. Fig. Om care a suferit mult. – Fals martír (după fr. martyr).

martir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
martír¹ (persoană) s. m., pl. martíri

martir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
martír² (martiriu) (rar) s. n., pl. martíre

martir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
martir m. 1. cel cea suferit moartea spre a mărturisi adevărul religiunii; 2. cel ce a suferit pentru o doctrină oarecare; 3. fig. cel ce suferă mult.