marmură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁRMURĂ, (
2, rar)
marmuri, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊
Expr. A fi marmură sau
a fi rece ca o marmură (sau
ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice.
2. Bloc sau bucată de marmură (
1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [
Var.:
mármoră s. f., (
înv.)
mármor s. n.] –
Lat. marmor, -oris.