maritim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării
2.
2. Care este în legătură cu navigația pe mare
2. ◊
Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [
Acc. și:
maritím] – Din
fr. maritime.maritim (Dicționar de neologisme, 1986)MARÍTIM, -Ă adj. Care aparține, care este în legătură cu navigația pe mare; care este lângă mare. ◊
Putere maritimă = stat cu o flotă puternică. [Cf. fr.
maritime, lat.
maritimus].
maritim (Marele dicționar de neologisme, 2000)MARÍTIM, -Ă adj. 1. care este lângă mare; de mare, al mării. 2. referitor la navigația pe mare, la marină. (< fr.
maritime, lat.
maritimus)
maritim (Dicționaru limbii românești, 1939)*marítim, -ă adj. (lat.
maritimus, d.
mare, mare). Care e la mare:
Constanța e un oraș maritim. Care se face pe mare saŭ e în relațiune cu marea:
navigațiunea, legislațiunea maritimă. – Fals
-ím (după fr.).
maritim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)marítim adj. m.,
pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítimemaritim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)maritim a.
1. situat aproape de mare:
oraș maritim; 2. relativ la marină:
legi maritime.