margine (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊
Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. ♦
Spec. Hotar, frontieră. ♦
Spec. Periferie. ♦
Spec. Mal, țărm.
2. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient.
3. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Din
lat. margo, -inis.