margine (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊
Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. ♦
Spec. Hotar, frontieră. ♦
Spec. Periferie. ♦
Spec. Mal, țărm.
2. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient.
3. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Din
lat. margo, -inis.margine (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)márgine (márgini), s. f. –
1. Mal, țărm. –
2. Limită, extremitate. –
3. Frontieră, hotar. –
4. Chenar, bordură. –
Mr. mardzine, megl. mardzini. Lat. margo, margĭnem (Pușcariu 1031; Candrea-Dens., 1053; REW 5355),
cf. dalm. mrgan, sp. (margen). –
Der. mărginaș, adj. (limitrof; de hotar);
mărginaș, s. m. (vecin de frontieră; mahalagiu;
Arg., gură-cască, chibiț);
mărginean, s. m. (locuitor de la frontieră);
mărgini, vb. (a limita; a pune semne de hotar;
refl., a se învecina);
nemărginire, s. f. (infinit);
nemărginit, adj. (nelimitat, infinit).
Der. neol. marginal, adj., din
fr. marginal. – Din.
rom. provine
sb. mrginj (Candrea,
Elemente, 404).
margine (Dicționaru limbii românești, 1939)*márgine f., pl.
ma- și
mărginĭ (lat.
margo, márginis; it.
márgine, pv. fr. cat.
marge, sp.
margen, pg.
margem. D. lat.
margo vine got.
marka, hotar, țară mărginașă, germ.
mark, „hotar” și „marcă”, de unde vine și
merken, fr.
marquer, a marca. V.
marchez). Partea cu care se termină o suprafață saŭ locu pînă unde se întinde ceva:
marginea farfuriiĭ, haĭneĭ, pălăriiĭ, meseĭ, prăpăstiiĭ, măriĭ (mal), țăriĭ (hotar).
La (saŭ
pe)
marginea prăpăstiiĭ, foarte aproape de peire [!]. În Mold.
márgină, pl.
ĭ. Fam. A umbla hucĭ-margina (adv.), a umbla craĭna, a umbla haĭmana.
margine (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)márgine s. f.,
g.-d. art. márginii; pl. márginimargine (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)margine f.
1. partea cu care se termină o suprafață:
marginea pufului, pădurii; 2. țărm:
marginea mării; 3. frontieră:
4. fig. limită. [Lat. MARGINEM].