mărgea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la
pl.) șirag format din asemenea obiecte.
2. (La
pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului.
3. (În forma
mărgică) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe
(Melica). – Din
lat. margella. –
Mărgică: cu schimbare de
suf.