marghiol (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARGHIÓL, -OÁLĂ, marghioli, -oale, adj. (
Reg.) Deștept, isteț;
p. ext. șmecher, șiret, ștrengar; ușuratic. – Din
ngr. marghiólos.marghiol (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)marghiól (marghióli), s. m. –
1. Impostor, șmecher. –
2. Donjuan, crai. –
Mr. marγiol. Ngr. μαργιόλος (Roesler 572; Meyer 260; Cihac, II, 673),
cf. tc. mariol, din
it. mariuolo. Sec. XVII. –
Der. marghioli, vb. refl. (a se fandosi),
cf. ngr. μαργιολεύω;
marghiolie, s. f. (fandoseală),
cf. ngr. μαργιολία.
marghiol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)marghiól (
înv.,
reg.)
(-ghiol) adj. m.,
pl. marghióli; f. marghioálă, pl. marghioálemarghiol (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)marghiol a. șiret. [Gr. mod., din it.
mariola]. ║ m, seducător de inimi:
marghiolul cel din sat POP.
marghĭol (Dicționaru limbii românești, 1939)marghĭól, -oálă adj., pl. m.
lĭ (ngr.
mar[g]ĭólos, șiret, șmecher [de unde și turc.
mariol, haĭmana, netrebnic], d. it.
mariolo, mariuolo, înșelător la joc, pungaș).
Rar azĭ. Șiret, priceput la rele:
aŭ fost un marghĭol și ĭ-aŭ spus mencĭunĭ [!] (Cost. 1, 309). – În Serbia
mărghĭol, frumos.