mărgăritar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRGĂRITÁR, (
1, 2)
mărgăritare, s. n. (
3, 4)
s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se întrebuințează ca podoabă de preț; perlă. ◊
Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, încrustat cu mărgăritare (
1). ♦
Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare.
2. S. n. Pietriș mărunt la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru așternut pe alei etc.
3. S. m. (
Bot.) Lăcrimioară, cerceluș.
4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene (
Loranthus europaeus) – Din
ngr. margaritári.