maramă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARÁMĂ, marame, s. f. Fâșie lungă de voal fin, cu care își acoperă capul femeile de la țară când se îmbracă în costum național (lăsând capetele să atârne până aproape de pământ); ștergar (
2). [
Var.:
mahrámă s. f.] – Din
tc. mahrama.maramă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)marámă,
maráme, s.f. (pop.)
1. fâșie lungă de voal fin (borangic), cu franjuri la capete, cu care își acoperă capul femeile de la țară.
2. (înv.) ștergar.
3. broboadă subțire de mireasă.
4. văl.
5. (la pl. art.) horă la cununie.
maramă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)marámă (maráme), s. f. – Văl. –
Var. mahramă, năframă. Tc. (
arab.)
mahrama (Miklosich,
Türk. Elem., II, 121; Șeineanu, II, 248; Berneker, II, 5; Lokotsch 1361),
cf. ngr. μαχραμᾶς,
alb. maram, bg.,
sb. marama, pol. machram. Pentru
var.,
cf. sb. maframa.maramă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MARÁMĂ (‹
tc.)
s. f. Țesătură dreptunghiulară de borangic alb sau gălbui-crem (lungă de 3-5 m și lată de
c. 0.5 m), împodobită cu motive geometrice sau florale, uneori colorate; piesă componentă a costumului popular din Oltenia și Muntenia, cu care femeile își înfășoară capul, lăsând marginile să atârne până aproape de pământ.
maramă (Dicționaru limbii românești, 1939)marámă (Munt.),
mahrámă și
mafrámă (vechĭ),
nafrámă și
năfrámă (Mold. Trans.) f., pl.
e și
ă...ămĭ (turc. ar.
mahramá, basma de buzunar, de unde și ngr.
mahramás, văl femeĭesc; bg.
mahramá, maramá, rut.
bahráma, rus.
bahramá. Cp. cu
cataramă). Basma maĭ mare, ștergar orĭ broboadă supțire [!]. La țară, broboadă de mireasă și basma de mire orĭ de vornicel.
Fig. Poet. Văl de mireasă.
A-țĭ pune marama, a te mărita. Pl. Hora de după cununie și melodia eĭ, numită și
nuneasca. – Și
măr-, vechĭ
măhr-. În Olt. și
hramă.maramă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)marámă s. f.,
g.-d. art. marámei; pl. marámemaramă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)maramă f.
1. ștergar. În genere:
o maramă de Țarigrad OD.
cu țesala îl țesăla, cu marama că-l ștergea POP.;
2. fășie lungă de pânză, din bumbac sau borangic, împodobită la margini cu flori colorate:
țărancele poartă marama dela prima zi de căsnicie; 3. broboadă elegantă de mireasă (
a-și pune marama, a se mărita):
îi luă inelul din degetul cel mic și marama de pe față ISP.;
4. în special, broboadă dăruită de mireasă tinerilor nuntași, vornicilor și de soacră mirelui;
5. (poetic) văl:
ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă EM.;
6. pl. horă ce se joacă la cununie (se joacă cu mărâmi când; se duce copaciul înaintea miresei). [Turc. MAHRAMA, de unde varianta Munt.
mahramă (redusă la
maramă), arhaic
măfrămă (disimilată Mold. în
năframă)]. V.
năframă.