mârâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre câini; la
pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea.
2. Fig. (Despre oameni;
peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦
Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. –
Mâr +
suf. -âi.