mărăcine (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante;
p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊
Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr.
A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la
pl.) Mărăciniș. [
Var.:
mărăcín s. m.,
mărăcínă s. f.] –
Lat. marrucina.