mapă - explicat in DEX

mapă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MÁPĂ², mape, s. f. (Astăzi rar) Hartă geografică. – Din lat. mappa, fr. mappe.

mapă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MÁPĂ¹, mape, s. f. 1. Obiect de birou făcut din carton, din pânză, din piele etc., uneori acoperit cu hârtie sugativă, în care se țin hârtii, foi volante etc.; dosar special în care se păstrează hârtii, desene, acte etc.; copertă de protecție în care se ține o carte, un mecanism etc. 2. Servietă (plată), de obicei cu mai multe despărțituri. ♦ Plic gros, în interiorul căruia sunt 10-12 plicuri mai mici, împreună cu hârtia de scris necesară. – Din germ. Mappe.

mapă (Dicționar de neologisme, 1986)
MÁPĂ s.f. 1. Scoarțe de carton, de piele etc. în care se păstrează diferite hârtii pe birou; dosar. ♦ Plic mare. 2. Servietă. [Cf. germ. Mappe, fr. mappe, lat. mappa].

mapă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MÁPĂ¹ s. f. 1. carton, piele etc. în care se păstrează diferite hârtii, desene etc. ◊ dosar. 2. servietă. (< germ. Mappe)

mapă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MÁPĂ² s. f. hartă (geografică sau topografică). (< it., lat. mappa, fr. mappe)

mapă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
mápă (mápe), s. f. – 1. Obiect de birou. – 2. Servietă plată. Germ. Mappe (Candrea). – Der. mapamond, s. n. (planiglob), din fr. mappemonde.

mapă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*mápă f., pl. e (lat. mappa [cuv. punic], șervet, de unde și it. mappa și germ. mappe). Portofoliu, tașcă saŭ scoarțe de carton de ținut hîrtiĭ. Plic gros care conține vre-o 10-12 plicurĭ marĭ și micĭ și tot atîtea foĭ de hîrtie și care se vinde la librărie în loc de cutie, care conține maĭ multe plicurĭ și foĭ.

mapă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mápă s. f., g.-d. art. mápei; pl. mápe

mapă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mapă f. portofoliu de cărți sau desenuri: mapă de carton.