mănunchi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (
2).
2. (De obicei urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă.
3. Mâner (la unele arme), coadă, plăsea. [
Pl. și: (rar,
m.)
mănunchi. –
Var.:
mănúchi s. n.] –
Lat. manuclus.