manivelă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANIVÉLĂ, manivele, s. f. Pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc. – Din
fr. manivelle.manivelă (Dicționar de neologisme, 1986)MANIVÉLĂ s.f. Mâner de lemn sau de fier (încovoiat astfel încât să formeze de două ori câte un unghi drept) care servește la mânuirea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie etc. [< fr.
manivelle].
manivelă (Marele dicționar de neologisme, 2000)MANIVÉLĂ s. f. pârghie îndoită în unghi drept, care servește la mânuirea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie etc. (< fr.
manivelle)
manivelă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)manivélă (manivéle), s. f. – Un fel de mîner cu care se face mișcarea de rotație.
Fr. manivelle, poate parțial prin intermediul
tc. manivela, cf. it. manovella, de unde
ngr. μανοβέλα.
manivelă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)manivelă, manivele s. f. (peior.) onanist.
manivelă (Dicționaru limbii românești, 1939)*manivélă f., pl.
e (fr.
manivelle, vfr.
menevelle, it.
manovella, d. lat.
*manubella, manúbula saŭ
manĭbula, a. î.). Coarbă, colătăŭ, mîner de care apucĭ ca să´nvîrteștĭ o roată. V.
țumburuc.manivelă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)manivélă s. f.,
g.-d. art. manivélei; pl. manivélemanivelă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)manivelă f. bucată de fler sau de lemn ce servă a face să se învârtească o osie. (= fr.
manivelle).