manganez (Dicționaru limbii românești, 1939)
*manganéz și mangán n. (fr. manganèse, it. manganese, d. mlat. mangnésia, îld. lat. magnésia, magnezie). Chim. Un metal bivalent cenușiŭ închis, dur și foarte sfărămicĭos care există în natură în stare de oxid. Se alterează în aer și descompune apa la 100°. Are o densitate de 7,2, și o greutate atomică de 54,8.
manganez (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
manganez n. metal albicios, dar și fărămicios, servind la fabricarea unor aliaje de o prea mare tărie.