mangan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANGÁN s. n. Element chimic din grupa metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, dur și sfărâmicios, existent în natură sub formă de oxizi și întrebuințat în metalurgie la fabricarea anumitor aliaje. – Din
germ. Mangan.mangan (Dicționar de neologisme, 1986)MANGÁN s.n. Metal dur și sfărâmicios, alb-cenușiu, foarte răspândit în natură. [< germ.
Mangan].
mangan (Marele dicționar de neologisme, 2000)MANGÁN s. n. metal dur și sfărâmicios, alb-cenușiu, foarte răspândit în natură, folosit la elaborarea unor aliaje. (< germ.
Mangan)
mangan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mangán (-ne), s. n. – Dispozitiv, instalație.
Ngr. μάγγανον.
Sec. XVII,
înv. –
Der. măngănie, s. f. (vrajă, farmec),
sec. XVII, din
ngr. μαγγανεῖα. E dubletul lui
mangealîc, s. n. (
înv., balistă;
înv., macara;
Olt., pîrghie, palancă, proptea), din
tc. mancalik, der. din
gr. μάγγανον,
cf. sp. almajaneque și
menghine.mangan (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MANGÁN (‹
germ.)
s. n. Element chimic (Mn;
nr. at. 25,
m. at. 54,938,
gr. sp. 7,2,
p. t. 1.247ºC,
p. f. 2.030ºC), metal alb-cenușiu, foarte dur și foarte sfărâmicios, care se găsește în natură sub formă de oxizi. Formează combinații în stările de valență 2, 3, 4, 6 și 7. Se întrebuințează la fabricarea unor oțeluri speciale. Este un oligoelement indispensabil vieții, fiind prezent în țesuturile animale și vegetale. Organismul uman conține
c. 30 mg. de
m. Multe săruri ale
m. sunt folosite în terapeutică. Mari cantități de
m. se află pe fundul oceanelor. A fost izolat (1774) de J.G. Gahn.
mangan (Dicționaru limbii românești, 1939)1) mangán n., pl.
e (ngr.
mánganon. V.
mangealîc).
Vechĭ. Unealtă.
mangan (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *mangán, V.
manganez.mangan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mangán (metal)
s. n.;
simb. Mn