mangafa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANGAFÁ, mangafale, s. f. (
Fam.) Om care nu merită nici o considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din
tc. mankafa.mangafa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mangafá (mangafále), s. f. – Prostănac, neghiob.
Tc. mankafa, mangafa (Șeineanu, II, 246; Ronzevalle 157).
mangafa (Dicționaru limbii românești, 1939)mangafá f. (turc.
mankafa, pop.
mangofa, cap mare, prost, foarte răcit).
Est. Fam. Gogoman, prost:
ĭa o mangafa și el!mangafa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mangafá (
înv.,
fam.)
s. f.,
art. mangafáua, g.-d. art. mangafálei; pl. mangafále, art. mangafálelemangafà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mangafà f. (în. graiul mahalagiilor), personaj ridicul și greoiu:
mangafaua pleacă miercuri CAR. [Turc. MANKAFA, stupid].