mandragoră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANDRAGÓRĂ, mandragore, s. f. Plantă erbacee cu flori violete deschis, cu rădăcini groase, din care se extrage un tonic
(Mandragora officinalis). – Din
sl. manŭdragora.mandragoră (Dicționar de neologisme, 1986)MANDRAGÓRĂ s.f. Plantă erbacee cu rădăcină cărnoasă și ramificată ca degetele unei mâini și cu flori de culoare violet-deschis; (
p. restr.) rădăcina acestei plante. [< fr.
mandragore, it.
mandragora, cf. lat., gr.
mandragoras].
mandragoră (Dicționaru limbii românești, 1939)mandragóră, V.
mătrăgună.mandragoră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mandragóră s. f.,
g.-d. art. mandragórei; pl. mandragóre